Istoricul localităţii

Denumirea comunei Pişcolt este foarte veche. Prima menţiune documentară despre localitate este din anul 1329, unde apare sub numele de Villa Piskolch şi se gaseşte în arhiva Pontifecelui român şi în registrele de zeciuială.
Satul Resighea este una dintre cele mai vechi localităţi din judeţ. Fiindu-i atestată existenţa încă din anul 1215.
Scărişoara Nouă a fost înfiinţată în 1924 de către coloniştii moţi aduşi din localitatea Scărişoara şi alte localităţi din Munţii Apuseni.
Denumirea comunei este menţionată mai tarziu in 1458 sub denumirea de Piskolth, in 1476 sub denumirea de Piskalth, in 1692 - Pişcoot, in 1828 - Piskolth iar in 1851 - Piskolt.
Vechimea vieţii în localitate este dinaintea erei noastre, fapt dovedit cu ocazia săpăturilor arheologice efectuate de către specialistii Muzeului Judeţean Satu-Mare şi ai Muzeului Orăşenesc Carei. Cu această ocazie s-a stabilit existenţa unei civilizaţii traco-celtice şi au fost descoperite mai multe necropole a caror caracteristică este dominaţia elementului tracic.
Neoliticul este prezent în punctele: Groapa comorii - Kincserem şi cariera de lut. La punctul numit Nisiparie - Homokosdomb, cercetările efectuate între anii 1970 -1977 au scos la iveală o vastă aşezare încadrată în cultura arheologică numită cultura Baden (2400 -2200 i.e.n.).
Epoca bronzului este mai bogată şi prezentă în cultura arheologică Nir, Otomani, Suciu de Sus si Gava. Tot la Nisiparie a fost cercetată o mare necropolă din a doua epocă a fierului Latene care aparţine unei populaţii daco-celtice şi se încadrează intre secolele IV - III i.e.n.,unde au fost studiate 185 de complexe funerare.
În hotarul satului au mai fost semnalate urme de aşezări din secolele II - IV e.n. În toamna anului 1969, la 300 metri spre NV de şoseaua Pişcolt - Curtuişeni, în locul numit "Via veche", au fost scoase la suprafaţă cu ocazia arăturilor adânci de toamna numeroase vestigii arheologice. Printre fragmentele ceramice şi chirpici, ţăranii au găsit un coif şi un vas mic de bronz, obiecte care au fost predate Muzeului Orăşenesc Carei.
Într-un studiu apărut in 1987 privind neoliticul dezvoltat din NV Romaniei este larg discutată şi zona Careiului. Pentru acest teritoriu descoperirile arheologice au fost încadrate în Grupul Pişcolt stabilindu-se trei faze evolutive. Momentul evoluţiei maxime a ceramicii pictate din acest spaţiu geografic este marcat prin descoperirile de la Pişcolt - Lutarie. Aceste complexe arheologice au fost încadrate în faza mijlocie a Grupului Pişcolt. Unele forme de vase şi motive ornamentale ca benzile de linii paralele se vor dezvolta in faza târzie a Grupului Pişcolt.
Pe marginea unei vechi cărămidarii, în toamna anului 1980, printre alte complexe arheologice (cultura Tisa III şi cultura Baden) şi morminte din epoca migraţiilor, s-a profilat o groapă cu diametrul de 5,20 m şi adâncimea de 2,60 m. În această s-au găsit fragmente ceramice uzuale şi o categorie de ceramică mai fină ornamentată sau pictată pe un fond alb-galbui peste care se aplicau motive de culoare neagră bituminoasă. Din totalul de 159 fragmente ceramice, 42 bucati aparţin speciei uzuale, 57 de bucăti din vasele fine nepictate şi 60 de fragmente de vase pictate.
Denumirea comunei Pişcolt este foarte veche şi este considerată de către Coriolan Suciu în "Dicţionarul Localităţilor din Transilvania" ca fiind de origine pecenega.
În jurul comunei existau în secolul XIII o serie de aşezări omeneşti, dintre acestea cea mai importantă fiind localitatea Onaad, care a fost populată până în anul 1284. De la această dată nu mai există populaţie aici şi se pare că toţi locuitorii Onaadului s-au aşezat în jurul bălţilor unde s-a ridicat vatra satului Pişcolt.            Localitatea a fost întemeiată de către iobagii cetăţii Satu-Mare şi de către locuitorii din jurul Onaadului iar in anul 1300 a fost ruptă şi anexată la Mănăstirea din Sintiob, Raionul Marghita.
În anul 1331 localitatea Pişcolt împreună cu mănăstirea Sintiob au trecut sub jurisdicţia călugărilor paulini. In acea vreme Piscoltul a ajuns sa fie un mic orăşel de câmpie cu 82 de proprietăţi şi localitate de vamă.
Abia în anul 1454 a devenit un punct vamal important şi aparţinea judeţului Satu-Mare, lucru ce a contribuit substanţial la dezvoltarea localităţii şi a permis că în curând să fie declarat oraş de câmpie. Liniile de legatură cu Ungaria în această perioadă treceau prin Pişcolt, aici existând şi un punct de schimb de căi postali pe strada Viilor la numarul 475.
În anul 1556 după ce Bocsai Stefan i-a alungat pe nemti de pe acest teritoriu a predat Sintiobul cu toate averile sale căpitanului său Reday Francisc a carui urmaşi au stăpânit până la anul 1867. În timpul stăpânirii mai sus arătate cetăţenii comunei au plătit dar nu numai ungurilor ci şi turcilor. Aceştia din urmă au pustiit comuna şi toate celelalte sate din jur, toţi cetăţenii refugiindu-se şi revenind la vatra dupa 3 ani.
În jurul anului 1825 localitatea era cunoscută ca un important târg de câmpie. Acest lucru il aflăm dintr-un sigiliu confecţionat in secolul XVIII ce avea legendă în limba latină: "SIGILLVM CIVITATISPISKOLT" iar în emblemă figurează un cal în profil spre dextra, sprijinind un şeag cu piciorul drept. Amprenta sigilară a fost conservată în ceară pe un document din anul 1828, are forma rotundă şi diametrul de 3 centimetri.
Un alt tipar are legenda în limba maghiară PISKOLT MEZOVAROS PECSETJE - 1818- compozitia, forma şi marimea rămânând aceleaşi. Amprenta a fost imprimată în fum pe un document din anul 1877. Ambele sigilii sunt însă nepublicate.